Istoria virusului imunodeficienţei umane (HIV) şi sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA) datează din 1981, atunci când bărbaţii homosexuali cu simptome de o boala care acum sunt considerate tipice de SIDA au fost depistati pentru prima data in Los Angeles si New York.
Oameni au avut un tip neobişnuit de infecţii pulmonare (pneumonie), numit "Pneumocystis carinii" (acum cunoscut ca Pneumocystis Jiroveci) pneumonie (PCP) şi a tumorilor cutanate rare poarta numele de "Sarcoame Kaposi". Pacienţii au fost observati ca avand o reducere severă într-un tip de celule din sânge (celule CD4), care reprezinta o parte importanta a sistemului imunitar. Aceste celule, adesea menţionate ca celulele "T", ajuta organismul sa lupte impotriva infectiilor. La scurt timp după aceasta, boala a fost recunoscută oficial în 3 zone: Statele Unite ale Americii, Europa de Vest, şi Africa.
În 1983, cercetătorii din Statele Unite şi Franţa, au descris virusul care provoaca SIDA, acum cunoscut sub numele de HIV, aparţinând grupului de virusuri, asa numitele retrovirusuri. Infecţia cu HIV este necesara pentru a dezvolta SIDA, definiţia reală a SIDA este dezvoltarea unui număr mic de celule CD4 (<200 celule/mm3).
Ce teste sunt utilizate în diagnosticul de HIV?
Testele de depistare a infecţiei cu HIV continua sa se imbunatateasca tot timpul. Se estimează că aproximativ 20% din cei infectati cu HIV in Statele Unite nu sunt constienti de infectia lor, deoarece ei nu au fost niciodată testati. În scopul de a reduce numărul celor care nu sunt conştienţi de statutul infecţiei cu HIV, în 2006, la Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor SUA s-a recomandat ca toate persoanele cu vârste cuprinse între 13 şi 64 de ani să fie testati de HIV ori de câte ori se confruntă cu sistemul de sănătate american.
Cum se răspândeste virusul HIV?
HIV este prezentă in proportii variabile în secreţiile genitale de sânge. Răspândirea HIV se produce atunci cand aceste secretii vin în contact cu ţesuturi, cum ar fi cele din captuseala vaginului, zona anala, gură, ochi. Cele mai comune modalităţi în care virusul HIV se răspândeşte în întreaga lume includ contact sexual, folosirea de mai multe ori a acelor medicale, şi transmitere de la mama infectata la nou-născuţii lor în timpul sarcinii, sau cand alapteaza.
Cel mai bun mod de a evita transmiterea sexuala este abstinenta de la sex până când este sigur că ambii parteneri dintr-o relatie monogama nu sunt infectaţi cu HIV. Poate dura de la cateva saptamani pana la cateva luni dupa actul sexual ca virusul sa intre complet in organism, iar testul pentru depistarea virusului sa-l depisteze. În cazul în care abstinenta iese din discuţie, cea mai buna metoda este utilizarea unor bariere de latex. Acest lucru presupune plasarea unui prezervativ pe penis. Pentru sex oral, prezervativele trebuie să fie utilizate pentru felatie (contact oral cu penisul) şi bariere latex (baraje dentare) pentru cunnilingus (contact oral cu zona vaginala). Un baraj dentar este orice bucata de latex care impiedica secretiile vaginale ce vin în contact direct cu gura. Deşi astfel de baraje pot fi achiziţionate din magazine, ele sunt cel mai dees create prin tăierea unei bucati pătrată de latex de la un prezervativ.
Răspândirea HIV se poate face si prin contactul cu sângele unui om infectat, de obicei rezultata prin acele medicale reutilizate. HIV poate fi răspândit si prin acele utilizare in procesele de tatuare sau gaurilor necesare body piercing-ului. Pentru a preveni răspândirea virusului HIV, precum şi a altor boli, inclusiv hepatita, acele nu trebuie reutilizate.
Există puţine dovezi care sa dovedeasca ca HIV poate fi raspandit si prin alte metode. De exemplu, dacă nu există răni deschise sau sânge în gură, sărutul este în general considerată a nu fi un factor de risc de transmitere a HIV. Acest lucru se datorează faptului că saliva, spre deosebire de secretiile genitale, sa dovedit a conţine foarte puţin HIV. Cu toate acestea, riscurile teoretice sunt asociate cu utilizarea de periute de dinti si lame de ras de ras, deoarece acestea pot provoca sangerari, şi sângele poate conţine cantităţi mari de HIV. În consecinţă, aceste elemente nu ar trebui să fie reutilizare sau imprumutate cu persoane infectate.
În mod cert, fără expunere sexuală, un contact direct cu sângele sau in cazuri rare cu saliva, nu exista alte modalitati de infectare.
